DA, sunt situații în care BARF-ul nu merge. Este posibil, ca hrana crudă  să nu fie cea mai bună variantă atunci când:

  • Câinele refuză să mănânce crud
  • Câinele nu suportă bine hrana crudă
  • În perioada tranziției la BARF
  • Apare o boală acută sau există o boală cronică
  • Stăpânul câinelui nu acceptă ideea de crud

Dacă dorești să hrănești câinele cât mai natural, cât mai curat, dar nu poți oferi BARF sau dacă ești nevoit pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp să renunți la Barf, hrana gătită în casă este următoarea cea mai bună opțiune.

 

Este compusă de tine, îți asigură în continuare informații exacte despre ce anume primește câinele

în hrană și controlul asupra numărului și calității ingredientelor folosite. Acest lucru este deosebit de important mai ales în cazul unui cățel cu alergii sau în cadrul unei diete de excludere.

 

Trebuie să înțelegi însă cum trebuie organizată această formă de hrănire și cu ce implicații vine pachet. Orezul cu legume și puţină carne - așa cum se obișnuiește să se gătească pe la noi mâncarea pentru câini - nu asigură o dietă adecvată și echilibrată pentru carnivore! 

Atunci când nu poți hrăni BARF, oferă-i câinelui tău hrană gătită după principiile BARF.

În acest caz vom vorbi practic de “BAF” (Biologically Appropiate Food, va lipsi partea de raw). Dieta va fi compusă folosind în continuare procentele din Barf, cu câteva adaptări impuse de situație.

Cantitatea de hrană se calculează ca și procent din greutatea câinelui:  2-3% câinii mai mari, 3-4% cățeii de talie mai mică. Hrană va fi compusă la fel ca în dieta BARF:  80% ingrediente animale + 20% vegetale -  dar excludem oasele!

Diversitatea rămâne ca regulă în continuare,  va fi nevoie să oferi cărnuri și organe provenite de la diferite animale.

Componentele se cântăresc în stare crudă, altfel riscăm să oferim hrană în exces (1kg de carne crudă ≠1kg de carne fiartă) Prin tratarea termică componentele pierd apă,  volumul și greutatea lor scade, dar caloriile rămân. 

Dacă animalul este mereu fomist din cauza cantității mici de hrană, atunci se pot introduce în dietă cerealemaxim 10% de cereale gătite, pentru a mari un pic porția. Printre acestea se număra hrișca, fulgii naturali de ovăz, orezul brun.

ATENȚIE: Oasele tratate termic sunt periculoase! Devin casante și greu digerabile și pot pune viața câinelui în pericol. Din acest motiv, partea de oase o înlocuim cu carne. La final vom adăuga făină de oase la hrană, pentru a asigura aportul corect de minerale.

La tratarea termică apar pierderi de nutrienți.  Anumite vitamine  sunt foarte sensibile la căldură și se degradează în timpul tratamentului termic. Pierderile sunt mari mai ales în cazul vitaminelor hidrosolubile (multe dintre vitaminele B si vit.C), ajungând chiar la 50-70-90%. Prin gătirea hranei, se distrug enzimele și la fel multe substanțe cu rol antioxidant sau anticancerigen din plante.

Partea convenabilă este faptul că prin gătire se omoară patogenii (bacterii, precum Salmonella sau paraziți, echinococ) care ar putea eventual să existe în hrană.  Acest aspect devine important mai ales în cazul unui câine bolnav, cu imunitatea scăzută. Şi nu în ultimul rând, fierberea este recomandată pentru orice fel de carne de proveniență nesigură.

Câteva trucuri pentru a minimiza pierderile de vitamine:

  • să tratăm termic alimentele pentru timpul minim necesar (este mai bine să opărim scurt decât să fierbem complet);
  • să folosim o cantitate cât mai mică de apă (ideal este să fierbem la aburi sau  la cuptor);
  • să adaugăm apa de la fierbere în bol pentru a recupera nutrienții dizolvați.


ATENȚIE: Hrana gătită nu este echilibrată din punct de vedere nutrițional, astfel că optând pentru această formă de hrănire, pe termen lung, pe lângă suplimentele folosite în BARF (Omega-3 şi algele marine –sursă de iod) va fi necesar să-i oferi câinelui și suplimente de vitamine. Timpul de gătire contează mult aici. O scurtă opărire lasă interiorul crud și nu apar pierderi mari. Hrana fiartă îndelung este însă mai săracă în vitamine.

Dacă treci câinele temporar pe hrană gătită, deci numai pentru o scurtă perioadă de timp (1-2  săptămâni) - nu este nevoie să suplimentezi.