Fitoterapia este una din cele mai vechi metode de tratament, folosită de toate popoarele lumii. Utilizarea plantelor medicinale pentru tratarea unor probleme de sănătate se caracterizează prin faptul că este o terapie relativ bine tolerată și are minim de efecte secundare.
Chiar şi animalele se folosesc de puterea plantelor. Pentru a se îngriji, ele consumă în mod instinctiv diferite ierburi de leac.
Plantele pot ajuta câinele în multe cazuri
, în boli ale pielii, ale aparatului locomotor, ale tractului gastro-intestinal, precum și în cazul infecțiilor recurente, în special pe tractul respirator și tractul urinar. În special în bolile cronice, remediile pe bază de plante și capacitatea acestora de a sprijini puterile de auto-vindecare ale organismului bolnav nu ar trebui lăsate înafara atenţiei.
În cazul bolilor cronice este nevoie de ceva timp pentru ca efectul benefic să apară, deaceea se recomandă administrarea în cure de mai multe săptămăni/luni. Există pe deasemenea plante care pot fi utilizate în anumite cazuri de urgenţă, ele având efect rapid.
Trebuie de asemenea să diferenţiem între folosirea plantelor ca şi supliment alimentar şi utilizarea lor în scop terapeutic alternativ sau complementar. Oricum ar fi folosite, alegerea şi dozarea lor trebuie făcută cu grijă.
Ierburile pot fi un supliment alimentar util, dar niciodată nu ar trebui folosite fără un scop concret. Un câine sănătos nu are nevoie zilnic de ierburi în hrană.
Plantele medicinale pot fi utilizate intern şi/sau extern sub diferite forme: plante uscate, pulberi, ceaiuri, macerate, sucuri proaspete, sau extracte, forme încapsulate, precum şi uleiuri, creme, alifii , etc.
1 Anghinare (Cynara scolymus)
Este o plantă cunoscută încă din antichitate ca leac pentru ficat. Infuzia de anghinare stimulează secreţia şi eliminarea bilei, este hepatoprotectoare, detoxifiantă şi contribuie la buna funcţionare a ficatului.
2 Anason ( Pimpinella anisum)
- susţine digestia şi secreţia sucurilor digestive;
- reduce spasmele intestinale şi contribuie la funcţionarea normală a tractului intestinal;
- ajută la calmarea iritaţiilor gâtului şi faringelui;
- susţine secreţia laptelui matern.
3 Arnică (Arnica montana)
Arnica are acţiune antiinflamatoare, antiseptică şi facilitează vindecarea rapidă a rănilor, fiind extrem de eficientă în tratamentul vânătăilor. Pentru uz extern: răni, contuzii, luxaţii, ameliorarea durerilor reumatice, abcese, artrită, infecţii bacteriene şi fungice.
4 Armurariu (Silybum marianum)
Efectul benefic îi este dat de conţinutul de silimarină, substanţă cu efect de regenerare a celulelor ficatului.
Contine multe fibre sănătoase pentru organism şi substanţe amare
- susţine sănătatea ficatului;
- hepatoprotector şi hepatoregenerator;
- antioxidant, susţine digestia şi detoxifierea organismului;
- stimuleaza digestia;
Util in urmatoarele cazuri:
- boli ale ficatului, ciroză, hepatită cronică sau virală, insuficienţă hepatică
- afecţiuni ale rinichilor
- după tratamente cu antibiotice
- în caz de intoxicaţie cu metale grele sau ciuperci
5 Brusture ( Arctium lappa)
Se poate folosi ca şi supliment nutritiv în cazul diverselor afectiuni de piele, tulburări digestive, tulburări hormonale, afecţiuni hepatice şi renale, în cadrul curelor de detoxifiere.
Rădăcina de brusture stochează un glucid vegetal numit inulină, cu gust dulce. Ea conţine şi compuşi antibacterieni şi antifungici.
- contribuie la confortul digestiv şi ajută la facilitarea digestiei grăsimilor;
- hepatoprotector;
- contribuie la buna funcţionare a tractului urinar şi îmbunătăţeşte eliminarea apei pe cale renală;
- ajută la drenarea organismului şi la purificarea sângelui;
- ajută la menţinerea unui nivel normal de glucoză în sânge;
- ajută la menţinerea sănătăţii pielii;
- susţine sănătatea articulaţiilor.
- antioxidant
- actiune antitumorală, antimutagenică
6 Chimen ( Cavum carvi)
Actiuni: antispastic, stimulent digestiv, stomahic; carminativ; galactogog.
Se poate utiliza în spasme şi colici intestinale, enterocolite; digestie lentă, dispepsii; balonare.Sustine digestia şi contribuie la funcţia normală a tractului intestinal.
Ajută lactaţia la căţele.
7 Cimbrişor (Thymus serpyllum)
Precum toate plantele aromatice şi cimbrisorul are un conţinut mare de uleiuri volatile. În general toate aceste uleiuri au anumit efect antibacterian, antiviral. Timolul conţinut în cimbrişor este unul dintre uleiurile cu puternic efect antimicrobian.
- susţine sănătatea aparatului respirator, calmarea gâtului, a iritaţiilor mucoasei nazale, şi o respiraţie sănătoasă, fără disconfort
- contribuie la fluidizarea secreţiilor bronşice
- ajută la la eliminarea microorganismelor potenţial patogene din tractul respirator şi din tractul digestiv
- susţine procesul digestiei stimulând secreţia sucurilor gastro-intestinale şi secreţia biliară
- contribuie la reducerea disconfortului abdominal ajutând la eliminarea gazelor intestinale
- vermifug
Pentru a ajuta digestia se foloseşte alături ce plante ce conţin substanţe amare. Se adaugă în cantităţi mici, ca şi cum am condimenta o mâncare pt noi.
Nu este indicat pentru câini cu probleme hepatice.
8 Coada soricelului ( Achhillea millefolium)
- susţine funcţia excretoare a rinichilor
- ajută la irigarea şi curăţarea tractului urinar şi la evitarea acumulării depunerilor de săruri minerale în tractul urinar
- are efect calmant asupra stomacului
- stimuleaza digestia prin continutul de substante amare
- contribuie la menţinerea mobilităţii şi flexibilităţii articulaţiilor, ajută la eliminarea disconfortului articular
- favorizează reepitelizarea
9 Gălbenele ( Calendula officinalis)
Este una din plantele de prim ajutor care nu ar trebui să lipsească din casă, mai ales pentru răni şi inflamaţii uşoare. Poate fi folosită sub formă de ceai, tinctură, creme sau balsamuri
- contribuie la protejarea și refacerea mucoasei gastrice
- ajută la menținerea sănătății ficatului
- reduce inflamaţia şi sprijină refacerea țesutului cutanat
10 Gheara diavolului (Harpagophytum procumbens)
Componente bioactive: harpagizide, harpagide, acizi aromatici, acid oleanolic, fitosteroli, flavonoide asigură proprietăţile antiinflamatorii preparatelor care conţin această plantă
Efect antiinflamator şi analgezic, impotriva durerilor în afecţiuni ale sistemului osos, la atroza şi osteo-artrita. Poate fi folosit în cadrul terapiei complementare.
11 Ghimbir (Zingiber officinale)
- Stimuleaza functia digestiva; calmeaza greaţa
- Previne infectiile orale; remediu contra răcelii
- Antioxidant şi energizant, ajută imunitatea
- Contribuie la reducerea inflamaţiilor
- Contribuie la îngrijirea pielii şi a părului
12 Lavandă ( Lavandula angustifolia)
- ajută la reducerea stărilor de agitaţie şi stres mental, la îmbunătăţirea dispoziţiei şi la instalarea unui somn liniştit.
- contribuie la funcţionarea normală a tractului intestinal susţinând secreţia şi eliminarea bilei şi ajutând la optimizarea contracţiilor musculaturii netede intestinale.
- ajută la calmarea iritaţiilor tractului respirator, uşurează respiraţia.
13 Lemn dulce (Glycyrrhiza glabra)
- substanţele active din lemnul dulce ajută la menţinerea funcţionării normale a membranelor mucoase ale stomacului şi intestinului subţire;
- ajută la menţinerea echilibrului şi confortului sistemului digestiv
- ajută la menţinerea sănătăţii sistemului urinar;
- calmează tractul respirator superior şi ajută la păstrarea confortului la acest nivel;=
Se foloseste rădăcina de lemn dulce ( Radix Liquiritiae) - Fluidizează secrețiile traheobronhice și faringiene, are acțiune diuretică, antispasmodică, antiinflamatoare și antiulceroasă în ulcerul gastric, laxativ și purgativ în funcție de doza administrată.
14 Limba mielului (Borrago officinalis)
Uleiul produs din semințele plantei este cea mai bogată sursă naturală de acid gama linoleic (17-25%).
Acidul gama linoleic este un acid omega6 important ce contribuie la sănătatea pielii și articulațiilor. Este convertit de organism în prostaglandine, compuși ce reglează activitatea sistemului imunitar și diminuează inflamația. Acesta are și efect antiinflamator direct.
15 Lumininţa nopţii (Oenothera Biennis) – Evening Primerose
Seminţele de luminiţa noptii conţin aproximativ 7-10% acid gamma-linoleic (GLA). Uleiul obţinut din seminţele plantei este frecvent utilizat în tratamentul afecţiunilor de piele şi în lupta împotriva inflamaţiilor cronice şi este considerat mai degraba un supliment alimentar, decât un medicament.
Foarte benefic în cazul căţeilor seniori care suferă de artrită, precum şi în caz de piele uscată, inflamată, blană fără luciu însoţite de mătreaţă, mâncărimi
16 Merişor (Vaccinum vitis idaea)
Partea utilizată - frunze şi lăstari.
Merişorul face parte din familia Ericaceae şi poate fi utilizat în special în infecţiile tractului urinar (cistite, uretrite, pielonefrite), inflamaţii urogenitale, precum şi infecţii acute şi cronice ale tractului respirator (tuse, bronşite, traheobronşite)
Ajută la menţinerea în limite normale a florei bacteriene la nivelul căilor urinare, putând fi utilizat, atât ca adjuvant în paralel cu antibioticele, cât şi în cazul prezenţei sondei urinare.
Intern: antiseptic urinar, antiinflamator, diuretic, diaforetic (produce transpiraţie), astringent, expectorant, antitusiv, antioxidant şi dezinfectant al cavitaţii bucale.
Extern: antiseptic al cavitatii bucale.
17 Mielărea (Vitex Agnus Castus)
O plantă cunoscută pentru efectul ei de reglare al echilibrului hormonal. Utilizată pentru menţinerea sănătăţii glandelor.
- ajută la menținerea unui sistem hormonal echilibrat atât la căţele, cât şi masculi
- supliment ideal pentru căţelele predispuse la gestaţii false
- pentru calmarea masculului în perioada de călduri
- în boala Cushing
- ajută întregul sistem endocrin
18 Mur ( Rubus fructicosus)
Frunzele de mur conţin taninuri, acizi organici şi flavonoide. Au efect astringent, tonic, antidiareic. De ajutor în dereglări gastro-intestinale, în diaree.
19 Măceşul ( Rosa canina)
Pentru câini se foloseşte pulberea de măcese. Conţine: vitamina C
- ajută sistemul imunitar, contribuie la apărarea organismului şi susţine sănătatea aparatului respirator;
- susţine digestia, contribuie la funcţionarea normală a tractului intestinal;
- pentru reducerea inflamaţiei și a durerilor articulare
- susţine funcţionarea rinichilor şi a vezicii urinare;
- efect tonic, util în caz de oboseală fizică şi mentală, ajută la întărirea organismului.
20 Mentă (Mentha piperita)
- Susţine funcţiile digestive şi păstrarea sănătăţii stomacului;
- Prezintă un efect spasmolitic fiind de ajutor în caz de indigestie;
- Prezintă efect carminativ ajutând în caz de flatulenţă;
- Ajută la calmarea iritaţiilor gâtului şi faringelui;
- Exercită un efect calmant şi plăcut la nivelul gâtului, faringelui şi corzilor vocale;
- Susţine o stare de relaxare.
21 Muşeţel ( Matricaria chamomilla)
O plantă medicinală care se găseşte probabil în orice casă.
Intern: antiinflamator, gastroprotector, antiulceros, analgezic, antispastic, stomahic, coleretic, antialergic, imunomodulator, antitoxic, uşor sedativ, antibacterian, reduce uşor febra.
Mușețelul conține mucilagii și flavonoide care mențin buna funcționare a sistemului digestiv.
Extern: Sprijină refacerea țesutului cutanat. Dezinfectant, antiinflamator, cicatrizant, epitelizant, antibacterian, antimicotic (activ fata de Candida albicans), tonic capilar.
Nu folosiţi muşeţelul/ceai de muşeţel pentru curăţarea ochilor. Are efect de uscare şi poate compromite vederea animalului.
22 Nalbă mare ( Althaea officinalis)
Pentru câini rădăcina de nalbă este partea valoroasă.
- conţine amidon, mucilagii, substanţe glucidice şi lipidice, taninuri, flavonoizi, săruri minerale.
- acţiune antiinflamatorie, decongestivă, emolientă, expectorantă, antidiareică, antialgică, imunomodulatoare.
- contribuie la calmarea iritaţiilor mucoasei stomacale, a mucoasei oro-faringeale
Rădăcina de nalbă mare se foloseste sub formă de macerat la rece. Se pune rădăcina mărunţită cu apă rece şi se lasă la macerat min. 1 oră.
Se poate folosi ca şi supliment alimentar în afecţiunile digestive, enterocolite, gastrite, duodenite, ulcer.
Dozele foarte mari de preparate care conţin nalbă au efect laxativ cunoscut.
23 Păducel ( Crataegus monogyna)
Păducelul este o plantă medicinală folosită la oameni în cazul bolilor de inimă şi circulatorii. Păducelul este tonic cardiac, astringent, antiasmatic, vasodilatator, hipotensiv. Aceste efecte benefice sunt valabile şi în cazul utilizării plantei la câini.
Planta conţine flavonoizi, acizi triterpenici, acid crategic, acid ursolic, pectine,vitamina C, steroli vegetali, taninuri. Frunzele şi florile de păducel conţin bioflavonoide (rutina, quercetina), triterpenoide, proantocianidine, polifenoli, amine biogene, cumarine.
Se recomandă ca supliment alimentar pentru buna funcţionare a sistemului cardiovascular, cu influenţă pozitivă asupra sistemului neurovegetativ.
Cura cu păducel durează minim 6 saptamani. Este una din plantele care se pot administra pe termen lung.
24 Păpădie ( Taraxacum officinale)
Bogată în minerale şi oligoelemente, conţine principii amare ce contribuie la buna funcţionare a ficatului şi a rinichilor
- drenor hepatic - stimulează secreţia şi eliminarea bilei.
- creste diureza, ameliorează diabetul, remineralizează
- substanţele amare stimulează secreţia de sucuri gastrice, dar au si un efect calmant asupra mucoasei stomacului. Cresc pofta de mâncare.
- stimulează peristaltismul întregului tub digestiv, de ajutor în cazul unei digestii leneşe
Este deasemenea indicată în toate afecţiunile în care există dereglări glandulare.
Frunzele: susţin apetitul şi stimulează digestia;
- contribuie la funcţionarea normală a stomacului, ficatului şi a tractului intestinal;
- ajută la menţinerea funcţionării normale a tractului urinar şi a unui flux urinar normal;
- susţine detoxifierea organismului prin stimularea diurezei, purificarea organismului.
Rădăcina: Recomandări: afectiuni hepato-biliare (colecistopatii, litiază biliară, hepatită), afecțiuni ale căilor urinare (litiază renală), cure de detoxifiere în afecțiuni cutanate, alergice, hipercolesterolemie.
Efect: stomahic ( stimuleaza secrețiile gastro-intestinale), coleretic-colagog (stimulează secreția și eliminarea bilei), depurativ, diuretic, elimină acidul uric.
25 Pătlagină ( Plantago lanceolata)
Conţine: mucilagii, taninuri, vitamina C, alte substante antibiotice
Facilitează vindecarea rănilor, expectorant, emolient, antiinflamator, astringent, diuretic, antimicrobian, fluidizează secretiile bronsice.
- contribuie la reducerea disconfortului respirator, calmant al gâtului.
- contribuie la protejarea şi refacerea mucoaselor.
- contribuie la menţinerea integrităţii, protejarea şi calmarea iritaţiilor mucoaselor tractului digestiv. Efect benefic in probleme gastro-intestinale, diaree acută. Poate fi folosit in IBD alături de alte plante.
26 Psyllium ( Plantago spp. )
- Sursă de fibre
- Poate fi util atît în diaree, cât şi în constipaţie
- Tărâţele de psyllium au capacitatea de a absorbi foarte multă apă, mărindu-şi volumul puternic.
- Ajută la reglarea digestiei
- Creşte volumul de fecale şi ajută golirea glandelor anale
- Măreşte senzaţia de saţietate
27 Roniţă (Melissa officinalis)
Efect: relaxant, calmant, antispastic, antibacterian ,antifungic.
- susţine relaxarea psihică, buna dispoziţie, calmul;
- ajută la reducerea disconfortului asociat oboselii şi stresului;
- susţine un somn liniştit;
- protector al mucoasei gastrice;
- susţine o digestie bună cu eliminarea normală a bilei şi reducerea contracţiilor gastro-intestinale neregulate, ajută la reducerea balonării;
- contribuie la reducerea senzaţiilor de greaţă;
28 Sclipeţi (Potentilla erecta)
Alta planta din categoria celor de prim-ajutor.
- Utilizată intern şi extern pentru proprietăţile sale hemostatice , cicatrizante şi antiinflamatorii
- Foarte util în cazurile de diaree acută
- Pentru alinarea gastritei şi enteritei.
- Rădăcina are proprietăţi antiseptice
Uz intern: sub formă de pulbere de rizom, decoct sau tinctură de rizom.
- boli intestinale, diaree, enterite, hematurie, hemoragii stomacale, hemoragii uterine
Uz extern: sub formă de comprese si spălături locale cu decoct din rizom. Poate fi deasemenea utilizat în creme, alifii şi tincturi.
- afte, arsuri, degerături, eczeme, furuncule, inflamaţii bucale, leucoree, piodermitele capului, răni vechi, stomatite, ulcere, panariţiu
29 Scoarţă de ulm roşu - Slippery elm
Scoarţa de ulm roşu conţine în principal mucilagii, fibre şi amidon.
Scoarţa de ulm este în general considerată nutritivă, expectorantă, diuretică, demulcentă şi emolientă fiind privită ca utilă în inflamaţii ale mucoaselor plămânilor, intestinelor, stomacului, vezicii urinare sau rinichilor, şi de asemenea în diaree.
Se poate folosi în general atunci când e nevoie de un strat protector pentru mucoase.
30 Soc (Sambucus nigra)
- favorizarea expectoraţiei secreţiilor bronşice;
- mentinerea sănătăţii aparatului respirator;
- favorizarea eliminarii lichidelor reţinute în exces în corp;
- favorizarea evacuării conţinutului intestinal;
- ajută la detoxifierea organismului.
31 Sunătoare ( Hypericum perforatum)
Ajută la menţinerea echilibrului emoţional, la păstrarea stării psiho-mentale pozitive, calmului, şi la obţinerea unui somn liniştit;
Susţine secreţia şi eliminarea bilei în duoden şi sănătatea ficatului; reduce spasmele la nivelul tractului intestinal, normalizeaza tranzitului intestinal accelerat
Favorizează epitelizarea, ajută la menţinerea integrităţii şi funcţionalităţii mucoasei gastro-duodenale, protejeaza mucoasa gastrice;
ACTIUNI
Intern: antidepresiv, anxiolitic, stimulent al functiilor hepatice, coleretic, colagog, antispastic, antiinflamator, antimicrobian, antiviral, astringent, antidiareic, hemostatic local, antihemoroidal, vasodilatator, hipotensiv.
Extern: cicatrizant, antiinflamator, dezinfectant, antimicrobian, hemostatic.
32 Urzică (Urtica doica)
- ajută la reducerea stărilor de slăbiciune generală, oboseală, surmenaj, susţine formarea şi funcţionarea normală a globulelor roşii;
- susţine diureza, drenarea acumulărilor de săruri minerale şi curăţarea tractului urinar. Util in cazul afectiunilor renale. Semintele de urzica au efect nefroprotector.
- contribuie la detoxifierea organismului;
- contribuie la reducerea disconfortului articular şi susţine mobilitatea şi flexibilitatea articulaţiilor;
- ajută la eliminarea acidului uric şi la reducerea disconfortului cauzat de acumularea acestuia în ţesuturi.
- confera stralucire blănii
- stimulează lactaţia la căţele
33 Zmeur ( Rubus idaeus)
Partea utilizată – mlădiţe, frunze
- ajută la calmarea unui tranzit intestinal accelerat, la reducerea frecvenţei scaunelor şi îmbunătăţirea consistenţei acestora;
- moderează secreţia de acid gastric contribuind la protejarea mucoasei gastrice;
- contribuie la calmarea iritaţiilor mucoasei intestinale;
- susţine diureza şi sănătatea aparatului urinar.
- eliminarea disconfortului care apare la menstruaţie;
- normalizarea secretiei de suc gastric şi protejarea mucoasei gastrice;
- normalizarea tranzitului intestinal accelerat;
- reducerea riscului de sângerare;
- eliminarea lichidelor reţinute în exces în corp.
Extern: menţinerea sănătăţii pielii şi a cavităţii bucale.
ACŢIUNI: antiacid, astringent, antidiareic, hemostatic, antiseptic intestinal, diuretic, cicatrizant.
34 Tămâie ( Boswellia serrata)
Răşina de Boswellia numită şi tămâie, se foloseste în medicina tradiţională pentru dureri articulare şi musculare, dureri de spate, nevralgii, dureri de cap şi traumatisme, reumatism cronic degenerativ, dureri musculare, nevralgii, tumori cerebrale. Eficienţa se datorează continutului ridicat în acizi α şi β-boswellici, care reprezinta componentele biologic active ale acesteia.
- menţinerea sănătăţii articulaţiilor şi a muşchilor
- menţinerea tractului urinar şi a vezicii biliare fără depuneri de săruri minerale;
ACTIUNI:-antiinflamator,analgezic,antitumoral.
SURSE: