Calciul pentru caini este, ca si pentru oameni, un mineral de importanta vitala. Asociem mereu calciul cu sanatatea oaselor si dintilor. Dar fara calciu, organismul nu poate functiona – este nevoie de calciu pentru contractia muschilor si a functionarea sistemului nervos, pentru inmultirea celulara, pentru circulatia sanguina, dar si pentru activarea unor enzime si hormoni in corp.

Calciul alaturi de fosfor, asigura rezistenta oaselor si a dintilor. Aproape 90% din calciul si aproape 80 % din fosforul continut de corpul unui caine este prezent in oase si dinti.
Cainii pot asimila si folosi calciul si fosforul provenit din surse animale mai bine, decat pe cele din plante. Majoritatea carnurilor contin ambele minerale, desi raportul dintre cele doua difera, de exemplu: organele contin mai mult fosfor. In cazul unei diete BARF trebuie avut acest aspect in vedere, iar un aport corect de calciu trebuie asigurat prin hranirea de oase, coaja de ou sau citrat de calciu.

In cazul cainilor sanatosi, necesarul de calciu se acopera prin hranirea de oase crude, bine acoperite cu carne. In cazul cateilor de talie mica sau cu probleme de dentitie, se aleg cu atentie bucati mai mici sau se pot da oase tocate Pentru productia de suc gastric insa este foarte important ca oasele sa fie hranite concomitent cu carnea, deoarece sistemul digestiv secreta sucul gastric doar la acest stimul. In functie de toleranta cainelui, oasele se pot imparti de 3-7 zile pe saptamana. Toti cainii trebuie obisnuiti cu grija, treptat, sa consume oase. Pentru inceput se aleg oase mai moi, de exemplu gaturi de pui.
In cazul in care cainele nu tolereaza bine oasele, le vomita ulterior sau le regasiti nedigerate in fecale sau produce fecale albicioase, fainoase – trebuie in primul rand sa stabiliti cauza intolerantei. Opriti pentru moment hranirea de oase si incercati sa clarificati problema. Pentru a putea acoperi totusi nevoia de calciu al cainelui, aveti la indemana varianta fainei de oase. Aceasta de produce de regula din oase de vita si porc, dar exista produse pe baza de oase de pasare, iepure sau oase de capra.

Faina de coaja de ou, nu este potrivita sa inlocuiasca pe termen lung oasele si nu poate deveni sursa principala de calciu pentru caine. Coaja de ou consta aproape in intregime din carbonat de calciu. In contactul cu acidul gastric, practic are loc o reactie de neutralizare si de eliberare de gaze, care pe termen lung poate avea afecte negative asupra sanatatii animalului. Cainele risca sa dezvolte o hiperaciditate, gaze stomacale, reflux, etc.

Atentie! In cazul in care animalul sufera de boli, precum pancreatita, pietre la rinichi sau insuficienta renala, aportul de minerale trebuie asigurat conform indicatiilor medicului veterinar.
Nu tot calciul continut in hrana este asimilat de organism. Acest fenomen este normal. La fel se intampla si la oameni. Pe de alta parte, exista alte substante care ajuta ( vit.D3, de ex) sau inhiba resorbtia de calciu ( fitatii si oxalatii) .

Raportul dintre calciu si fosfor cel mai des recomandat de specialisti este 1.3:1 .
Aportul zilnic de calciu recomandat frecvent in cazul cainilor adulti este de 50-100mg/kg greutate corporala.
Comparativ, pentru pui si caini tineri (primele 12 luni) necesarul de calciu este undeva pentru 250-300 mg/kg/zi, iar in perioada de schimb de dentitie ajunge chiar si la 480-550mg/kg/zi.

Nevoia de calciu indiferent de varsta variaza in functie de talia cainelui dar si de fiecare organism in parte.


In tabelul de mai jos, regasiti valori orientative pentru diferite tipuri de oase/ oase cu carne.

 Gaturi de pui ( cu carne, fara piele) 100 gr 1.542 mg Ca  1.415 mg P 
 Aripi de pui 100 gr  1.070 mg Ca  660 mg P
Pui intreg cu piele 100 gr 650 mg Ca 470 mg P
Gaturi de curcan 100 gr 1.750 mg Ca 730 mg P
Oase de vita 100 gr 14.000 mg Ca  
Cap de piept de vita 100 gr 750 mg Ca 2.900 mg  P
Slung, beregati, trahee 100 gr 40 mg Ca 70 mg P
Oase de manzat 100 gr 13.800 mg Ca 6.200 mg P
Oase de oaie/capra 100 gr 14.000 mg Ca  
Carcasa de iepure (de casa) 100 gr 1554 mg Ca 899 mg P
Coaja de ou 1 gr 370 mg Ca  

   
*Datele de mai sus le-am intalnit si reintalnit pe mai multe forumuri si alte pagini web pe tema nutritie.